FITspiration, Triatlon
comments 2

Calificarea la Campionatul Mondial – ep 1

Scriu aceste randuri in timp ce imi cojesc o bucata de piele de pe umar. Da, s-a lasat cu arsuri, in ciuda sunscreenului, si chiar daca au trecut deja 10 zile de la concurs, abia acum scap de ele. In sfarsit ma simt capabila sa scriu ceva si sa povestesc despre cursa. Am fost atat de obosita dupa, atat fizic cat si mental, incat nici macar nu am reusit sa imi pun in ordine amintirile, parca nu eu am concurat! Ca introducere, am participat la un Half Ironman in Malaezia pe 13 Aprilie, in urma caruia m-am calificat la Campionatul National, care se va tine in septembrie in Canada. Yuhuuuu! πŸ™‚ Povestea e mai jos.

*************

Incep prin a spune ca urasc noaptile de dinainte si de dupa cursa. Asta din cauza ca de obicei am emotii atat de mari inainte incat nu reusesc sa adorm deloc, iar in cea de dupa la fel nu pot dormi din cauza adrenalinei si a tuturor gelurilor si substantelor pe care le-am bagat in mine! In stil caracteristic, nici acum nu am reusit sa dorm deloc, si cand am auzit alarma la ora 5 a fost mai mult o usurare, am sarit direct din pat si hop! in echipamentul de concurs. Emotiile s-au dus in secunda in care am ajuns in zona de tranzitiei, alt efect ciudat al concursurilor, la fata locului ma simt complet calma.

Am luat startul si am inotat …..ca o cizma! Da, imi este rusine sa recunosc, dar acesta e adevarul. Imi propusesem un timp cu aprox 3-5 minute mai rapid decat am reusit, dar m-am zbatut ca o testoasa pe uscat! Se vede ca nu am facut antrenamente decat in bazin, si am o lipsa totala de orientare in apa deschisa. Iar traseul de inot a fost o bucla de 1900m, foarte frumos, dar pe mine m-a dezavantajat pentru ca fiind atat de lung, balizele erau puse pe o distanta suficient de mare cat sa nu le vad, si sa balauresc intre ele. Cred ca am inotat cu 2-300 de metri mai mult decat era cazul. Oh well, o consider ca antrenament catre cei 3800 de m din Ironman πŸ™‚

(c) QQ's snap Traseul de inot, ca oglinda

(c) QQ’s snap
Traseul de inot, ca oglinda

(c) QQ's Snap Omuleti pe traseu, unii mai rataciti decat altii :)

(c) QQ’s Snap
Omuleti pe traseu, unii mai rataciti decat altii πŸ™‚

Am recuperat un pic de timp in tranzitie, unde m-am miscat suficient de bine, si am inceput traseul de bicicleta cu incredere ca pot recupera diferenta fata de obiectivul meu! Am facut cateva antrenamente pe o portiune de 6 km din traseu, si stiam ca este un asfalt bun si rapid, plus ca e un traseu plat, de viteza. Cum am iesit din tranzitie am inceput sa ma hidratez si sa am grija la nutritie. Prognoza zilei era de 35 de grade la umbra, real feel de 44, iar noi eram in plin soare. Adica estimam vreo 50 de grade la nivelul asfaltului, cu o umiditate de 90%. Imagineaza-ti ca esti intr-o sauna si pedalezi in ea 90 de kilometri, doar ca in plus te mai si bate soarele in cap πŸ™‚

Asa ca am profitat de cateva urcari de la inceputul traseului si am mers calm si linistit, luand batoane, gel, apa si izotonic. Dupa vreo 10 km mi se parea mie ca urcarile astea sunt cam multe, dar am zis ca nah, de la caldura mi se pare mie ca e mai greu decat in realitate! Deja iesise soarele pe cer si batea puternic, simteam cum ma arde pe piele, si stiam ca in ciuda cremei de protectie voi avea arsuri. Vin cateva fete pe langa mine si ma alarmez, incep sa ma ridic din sa si sa pedalez mai tare si pe urcari. Afurisite delusoarele astea, mici si dese, cat sa nu pot intra intr-un ritm bun de viteza! Dar ma linistesc la gandul ca urmeaza un mare plat, am vazut harta traseului si stiu ca pe plat sunt bine antrenata si pot sa recuperez viteza. Mi-am propus o medie de 30 km/h, iar momentam am doar 27, trebuie sa trag! Cat imi fac eu calculele si socotelile, si imi petrec timpul hidratandu-ma vad cu stupoare un semn: β€œTurn for second lap”. WTF??? Au trecut 45 de km, sunt la jumatatea cursei si nu a fost deloc plat pana acum. Holy crap, ma alarmez cu totul caci imi dau seama ca portiunea mea de viteza nu mai vine deloc. Si urmeaza dealuri, delusoare din nou…. Offff, pisicii masii, imi petrec tura 2 de bike bombanind in mintea mea si chinuindu-ma pe dealuri ca un crevete fiert! Sunt in urma rau, si fata de timpul pe care mi l-am propus, si fata de fetele care m-au depasit la inceput. Si sunt foarte ingrijorata, pentru ca urmeaza alergarea, si greul abia incepe.

My amazing, AMAZING Felt B14W

My amazing, AMAZING Felt B14W

Expresia strofocata cred ca vine nu de la efort, ci de la intrebarea "unde e platul ala?" :)

Expresia strofocata cred ca vine nu de la efort, ci de la intrebarea “unde e platul ala?” πŸ™‚

Aici vreau sa fac o paranteza: alergarea in sine nu e grea, de fapt mi se pare mai usor sa alerg 21 km decat sa biciclesc 90, plus ca si ia mult mai putin timp. Dar vine dupa efortul de inot + ciciclism, iar ca temperatura este cea mai ridica din zi in momentul in care ajungi sa incepi proba de alergare. Startul la inot se da la ora 7-8 cand e bine si racoare, iar pe bike chiar daca este ingrozitor de cald, curentul de aer care se creaza mai ajuta un pic la aerisirea sinapselor. In schimb la alergare nu ai nici o scapare de la caldura si soare, si temperatura ridicata te moleseste rapid! Iar corpul deja este obosit de la efort, mai pot interveni si sincope in nutritie si hidratare, si cat de mult corpul poate procesa β€œcombustibilul” pe care il primeste. De aceea la cursele pe distanta lunga la alergare se intampla cele mai spectaculoase rasturnari de situatie!

Β 

To be continued in episodul 2….

2 Comments

  1. Pingback: Ioana’s Book Club: I’m here to win | Ioana Molnar

  2. Pingback: Road Grand Prix, o experienta G-E-N-I-A-L-A! | Ioana Molnar

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *