FITspiration, Triatlon
comments 9

Calificarea la Campionatul Mondial – ep 2

Prima parte din povestea participarii la Half Ironman-ul din Putrajaya, Malaezia, o gasiti aici. Mai jos continuarea:

******

Am avut din nou o tranzitie buna, si am inceput alergarea. Doua ture in jurul lacului, aerul este atat de cald si lipicios incat simt fizic cum inaintez prin el. Dau drumul la ceas si incep sa alerg pe picioarele de gelatina, ma asteapta o lunga perioada in care ma lupt sa intrec omuletii care sunt inaintea mea. Aproape toata lumea de pe traseu merge, chiar din primii kilometri. Ma gandesc cu groaza cat mi-ar lua sa termin cursa daca merg si eu, si decid ca sub nici o forma nu voi  merge in afara punctelor de alimentare. Desi as vrea, doamne cat as vrea sa ma opresc putin, dar mi-e frica sa nu mai pot porni dupa aceea!

Mereu la curse imi imaginez ca eu de fapt sunt pilotul care conduce corpul, iar copul meu este o masina, un robotel care asculta (sau nu…) de comenzile mele. Mindsetul asta ma ajuta sa ma concentrez pe mental, si sa ma disociez fizic de suferinta din cursa. Este o suferinta care se acumuleaza treptat, si evolueaza de la un mic disconfort la inceput, la o revolta a intregului corp catre final! Sincera sa fiu din multe puncte de vedere in aceasta cursa am experimentat suferinta in cele mai multe feluri de pana acum…

De la efort si caldura mi s-au dilatat muschii

De la efort si caldura mi s-au dilatat muschii

Prima tura de alergare – 10,5 km – am strans din dinti si mi-am setat ca obiectiv sa depasesc fiecare fata din raza vizuala. Am luat toate punctele de hidratare la picior, am baut apa, cola (o experienta noua!!), m-am burdusit de gheata si am mancat un gel la fiecare 7 km. Toate actiunile astea par calme si calculate, dar de fapt alergam strangand din dinti si repetand obsesiv ce trebuie sa fac, aproape ca o mantra, ca si cum cuvintele m-ar putea tine cumva intr-un ritm rapid. “Hai, hai, sa o depasim pe tipa din fata”, “Apa rece, o gura de cola, ice, do you have ICE?”, “Tine ritmul, pasii mici si rapizi, hai, hai”!

La a doua tura nu am mai avut energie nici macar pentru dialogul meu mental. Singurul lucru la care ma gandeam este sa nu ma opresc. Pana si mintea mea s-a restras undeva adanc in mine, si am alergat ca in transa ultimii 10 kilometri. Oricat am incercat nu imi aduc aminte nimic din ei, nici un moment, nici o decizie. Daca ma uit in urma pot spune cu siguranta ca am mancat un gel. Si stiu ca nu mai era gheata la nici un punct de la alimentare, iar vag pot vizualiza undeva pe parcurs o fantana arteziana pe langa care am trecut, si in care am vrut sa ma arunc! Dar in rest, blank……

Pe tura 1 aratam inca relativ fresh

Pe tura 2 nu mai aratam deloc fresh

M-am trezit din transa mea in momentul in care am vazut scris “20 km”. Da, oh, DA!!! Mai este atat de putin, mi-am revenit si am inceput sa trag de mine, am prins suficient zvac cat sa mai depasesc o fata, desi din alta categorie de varsta. Am trecut linia de finish cu un zambet fortat, si m-am prabusit in primul loc cu umbra pe care l-am gasit! Alex m-a descoperit in acelasi loc aproximativ un sfert de ora mai tarziu, m-a felicitat si m-a intrebat cum a fost. Nu am stiut ce sa ii raspund, i-am spus ca mi s-a dereglat ceasul la alergare, si nu stiu ce timp am scos. Iar la bike si inot am mers sub asteptarile mele, deci….sperantele la un loc bun erau cam duse 🙁

Cand am vazut rezultatele oficiale afisate la premiere m-a busit plansul. Am pierdut podiumul la 20 de secunde! 20 de secunde intr-o cursa de 6 ore, sunt practic nimic! Petreci 20 de secunde aiurea la tranzitie, sau o miscare gresita la inot (doar una), sau cat te misti mai incet intr-un punct de hidratare. Ooooofffff! Toata energie si suferinta acumulate in cursa au explodat, si am plans siroaie…

Si totusi cum de m-am calificat? Ei bine, universul lucreaza in moduri misterioase, am descoperit eu acum! In timp ce il pozam pe Alex pe podium, printre lacrimi, s-a facut o redistribuire a sloturilor de calificare. La categoria mea era un singur loc initial, care a fost luat de castigatoarea cursei. Insa la feminin au fost doua categorii de varsta care nu si-au luat locurile, si acestea au fost redistribuite celorlalte categorii, in functie de numarul de participante. Un loc a ajuns la categoria mea, and the rest was history ca sa spun asa! 🙂

Un sumar al cursei in cifre:

–       Timp total: 5:59:57, un timp rezonabil, dar nimic spectaculos. Totusi, avand in vedere caldura, ma declar multumita!

–       Nutritie: 1 gel inainte de cursa, 5 pe bicicleta, 1 baton Power Bike, 3 geluri la alergare, experiment cu cola (interesant, voi reveni cu impresii), o pastila de Carbonex (sau “pastila de putut” de la Nutrend, cum o mai numesc), 6 pastile Salt Stick, doua doze de magneziu

–       Alergare: 1:52:14, a fost a doua alergare ca timp la categoria mea. M-a ajutat foarte mult si super bicicleta mea, Felt B14W, care o super geometrie care mi-a salvat din efortul celor 90 de km, si am avut picioarele fresh

–       Bike: 3:13:36, m-a luat prin suprindere traseul, pe care il credeam plat. In final s-a dovedit ca avea putin peste 700m diferenta de nivel. Nu e foarte mult, dar nu m-am antrenat deloc pentru asta. Mai este loc de improvement, ceea ce e bine, pentru ca e proba mea preferata!

–       Inot: 48:30, mai mult din cauza balauritului decat din motive de viteza. E clar ca trebuie iarasi sa ies prin ape deschise, si sa parasesc confortul bazinului.

–       Motiv de mandrie: sunt prima romanca ce s-a calificat la mondiale! 😀

Cursa a avut loc de Florii, cand ar fi fost onomastica bunicii mele, care a plecat anul trecut dintre noi. De aceea vreau sa ii dedic ei calificarea mea la Campionatul Mondial, si sa ii multumesc pentru toata dragostea si inspiratia pe care mi-a oferit-o de-a lungul timpului…

Te iubesc mult, buni <3

Te iubesc mult, buni <3

9 Comments

  1. In primul rand felicitari!

    Mi-a placut intreaga postare dar in special mi-au placut multumirile aduse bunicei tale :).

  2. adina savu says

    Felicitari, Ioana!! am asteptat cu sufletul la gura continuarea! Un rezultat remarcabil si o vointa titanica! Esti atat de micuta..dar viguroasa la minte si in toate articulatiile…altfel.. nu-mi explic cum de rezisti! Bravo!

  3. Anca says

    Very touching…! Super felicitari, Sunt forte madra de tine si inspiration de cine esti…up for something bigger than yourself…! Esti o zea;) te pup

  4. Pingback: Papa bun la antrenamente si competitii | Ioana Molnar

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.