Triatlon
comments 4

Compendiu al soferilor romani prin ochii unei cicliste

Zilele astea eu si Alex avem antrenamente diferite, asa ca m-am bucurat de explorarea drumurilor nationale pe bicicleta de una singura. Oh, si ce explorare a fost! Mai ales cu toata nebunia de 1-4 mai au iesit pe sosele toti romanii in cautare de iarba verde, distractie sau evadare cu familia. Iar eu fix in mijlocul lor, pe bicicleta! Iata mai jos cateva categorii de soferi cu care m-am intalnit, desi orice asemanare cu fapte sau personaje reale este pur intamplatoare 😉

 

Categoria: ghertoiul capitalist

(c) thatdisneygif.tumblr.com

(c) thatdisneygif.tumblr.com

Descriere: acest sofer se caracterizeaza prin masina din dotare, intotdeauna un SUV de marca scumpa si pe cat posibil de culoare alba. Desi il numim “capitalist” pentru ca are cu precadere numar de Bucuresti, studiile arata ca si placutele de Constanta, Dambovita si Arges pot semnala un posibil specimen. Ghertoiul capitalist percepe soseaua ca pe un mod de expresie a statutului sau financiar si social. Este profund deranjat de prezenta ciclistilor, ca fiinte inferioare care ii ocupa pretiosul spatiu de expunere al masinii!

Comportamente specifice: mereu iti taie fata, in trafic te injura sau te scuipa fara motiv aparent, isi arunca tigara pe geam chiar in apropierea ta, in principiu face orice gest care iti aminteste ca tu esti o insecta neinsemnata pe sosea, iar dreptul de a circula este rezervat exclusiv celor din casta superioara!

Poate fi contracarat prin: orice amenintare legata de integritatea masinii sale – ca o zgarii cu cheia, sau ii spargi un far!

 

Categoria: pitipoanca la volan

 

(c) thatdisneygif.tumblr.com

(c) thatdisneygif.tumblr.com

Descriere: ruda feminina a ghertoiului, pitipoanca se afla si ea la volanul unei masini scumpe, de obicei mare, si pe care nu prea stie sa o conduca. O recunosti usor dupa cele doua seturi de airbag-uri, unul din dotarea masinii si al doilea din dotarea proprie. Daca nu vezi pana acolo, cu siguranta ii poti observa mana perfect manichiurata care tine tigara intinsa pe geam.

Comportamente specifice: foloseste soseaua pe post de scrumiera, iar daca esti pe langa ea te poti astepta la o portie de scrum sau un chistoc direct in fata. Are si probleme cu perceptia dimensiunilor, iar obiectele de pe sosea sunt mici obstacole peste care “tanculetul” ei trebuie sa treaca, indiferent ca acestea sunt o alta masina, o bordura sau un ciclist. Cand face depasiri se duce mereu pana in marginea soselei, iar daca se intampla sa te afli pe contrasens trebuie sa iesi cat mai repede de pe carosabil!

Poate fi contracarata prin: din pacate constatarile referitoare la IQ-ul ei nu folosesc la nimic, le-am incercat si nu am inregistrat nici o reactie. Poti incerca sa ii spui ca sunt discount-uri la Prada ca sa ii atragi atentia, apoi sa ii explici f.o.a.r.t.e  r.a.r  s.i i .n.c.e.t ca trebuie sa lase 1,5 metri intre ea si un ciclist. Va trebui insa sa ilustrezi practic aceasta dimensiune prin suprapunerea a 5 genti Prada sau a 10 perechi de stilletos Louboutin!

 

Categoria: Dr Ciomu, sau “te nenorocesc pentru ca pot”

(c) thatdisneygif.tumblr.com

(c) thatdisneygif.tumblr.com

Descriere: acest sofer este in adancul sufletului un frustrat, insa isi ascunde aceasta frustrare sub un ego imens, si prinde orice ocazie sa se razbune pe cei mai slabi decat el. Isi canalizeaza frustrarile personale in stilul de sofat, si nu se sfieste sa te calce cu masina daca are ocazia. De multe ori nici nu este necesar sa ii oferi un motiv, este suficient ca existi si sa te vada pe sosea ca sa isi aduca aminte ca l-a enervat seful, l-a injurat nevasta, sau orice alt lucru care i-a mers prost in ziua respectiva. Problema este ca reactioneaza peste masura si cu consecinte adeseori majore!

Comportamente specifice: vine dinadins cat mai aproape de tine cu masina, cu intentia sa te impinga de pe sosea, tipa, urla si injura in gura mare in timp ce apasa nervos pe pedale, face manevre bruste cu scopul de a te intimida. De multe ori nu se opreste la intimidat, sufera de un sindrom acut de “road rage” si este fericit doar daca te avariaza cu adevarat!

Poate fi contracarat prin: daca esti singur cel mai bine este sa te opresti linistit si sa il lasi pe nebun sa mearga mai departe. Daca esti in grup s-ar putea sa fii tentat sa ii dai o lectie. Dar tine minte, el este la volanul unui instrument letal, iar din pacate bicicleta versus masina, oricat de cool ar fi, este ca un arc cu sageti impotriva unui pistol!

Categoria: a mea e mai mare

(c) thatdisneygif.tumblr.com

(c) thatdisneygif.tumblr.com

Descriere: o categorie speciala rezervata celor cu permis de conducere C+D, adica soferilor de tir, camioane si autobuz.  Partea buna este ca majoritatea au skills-uri de soferi si chiar stiu ce fac pe sosea, dar asta nu inseamna ca ar trebui sa ai incredere in ei. Probabil se plictisesc de moarte dupa atatea ore petrecute la volan si ca sa mai petreaca timpul se gandesc sa sperie cate un ciclist.

Comportamente specifice: trecerea in tromba la distanta milimetrica de tine, contributia la un viitor infarct printr-un claxon tras exact cand sunt in spatele tau, sau iti ofera cadou un nor de praf dupa ce te depasesc, intrand putin cu roata pe pamant ca sa te ajute sa iti “cureti” plamanii!

Poate fi contracat prin: o solutie la care ma tot gandesc este sa facem o banda de ciclisti care sa rapim soferii de tir, apoi sa ii legam fedeles pe bicicleta si sa ii obligam sa circule pe langa colegii lor de la volan! #wishfulthinking

Acest text este un pamflet si nu vizeaza pe nimeni in mod personal. Este doar expresia in scris a frustrarilor mele, cand imi dau seama la final de zi de cate ori puteam sa am accidente pe sosea din cauza imbecilitatii sau a teribilismului altora. Ceea ca nu realizeaza multi soferi este ca sunt protejati la impact de o caroserie, pe cand un ciclist este expus si vulnerabil pe sosea!

4 Comments

  1. Vlad says

    Bune caracterizarile si foarte adevarate, chiar si atunci cand esti sofer. 🙂 Sunt curios insa si de exemplele pozitive. Ai?

    • Vlad, sunt si exemple pozitive din fericire. Majoritatea oamenilor sunt relativ normali, si am observat ca daca le semnalizez intentiile mele ma respecta in trafic. Exceptie fiind minunatul nostru Bucuresti 🙂 Dar problema cu idiotii este ca te nenorocesc din idiotenie sau ambitie, una este ca ne busim un pic masinile, alta este sa calci un ciclist. Ma mir cum oamenii nu realizeaza ce consecinte are un impact…

  2. Foarte bine punctat.
    La fel de mult ma enerveaza “Categoria: o las pe avarii si parchez unde vreau eu”. Sunt intalniti pe toate strazile, fie ele inguste sau bulevarde largi. Parcheaza pe prima banda, aprind avariile si isi vad de treaba. De multe ori opresc chiar in fata ta, biciclistii sunt ca mustele deci pot fi ignorati, si se dau jos deschizandu-ti portiera in fata fara nici o jena.
    Nu conteaza ca au ocupat o banda si toata lumea trebuie sa ii ocoleasca, ei au treaba fix acolo domne.

    • Ah, categoria “te pocnesc cu portiera” 🙂 Iti jur ca unii stau la panda sa treaca cineva pe bicicleta si o deschid chiar atunci!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *