FITspiration
Leave a comment

The guilt issue

Weekendul acesta aveam planificate doua antrenamente mai lungi si intense, o alergare si o tura de ciclism. Ca sa nu bramburesc iarasi de una singura pe coclauri m-am alipit de doua concursuri: Maratonul Regal ce urma sa fie sambata, in care ma gandeam sa fac vreo 12-15 km de alergare, si Prima Evadare, super maratonul de mountain bike care atrage in fiecare an cate 2-3000 de ciclisti amatori, pe un traseu de 55 km plat, cum rar mai gasesti!

Zis si facut, abia asteptam weekendul! Am avut o saptamana mai grea, si am fost destul de stresata, asa ca o relaxare activa parea ideala, mai ales ca la nici una dintre curse nu aveam vreun obiectiv maret, imi doream doar sa imi fac un antrenament bun intr-o atmosfera fun ๐Ÿ™‚ Doar ca am uitat sa โ€œil intrebโ€ pe dragul meu corp daca este de acord cu mine. Pentru ca se pare ca el avea alte planuri! Am avut un mic dialog sambata dimineata si el mi-a zis ceva de genul โ€œTu, femeie nebuna, nu ti-a ajuns ca m-ai terorizat toata saptamana cu programul tau?! Mai lasa-ma si pe mine sa dorm!โ€ Noah bine, dragule, hai ca te las. Am zis ca nu e panica daca ratez o alergare, macar sa trag mai tare la Prima Evadare duminica!

Doar ca a doua zi dimineata s-a repetat acelasi dialog! WTF? Am dormit doua zile la rand pana la ora 12 la pranz! ๐Ÿ˜ฎ Si cred ca as mai fi dormit ceva daca nu as fi fost nevoita sa ma ridic din pat de foame ๐Ÿ™‚ In prima faza m-am enervat pe mine insami si mi-am spus ca sunt o lenesa. O lenesa adormita care in loc sa se antreneze doarme ca un bursuc in miezul zilei!!! Adica, Ironman-ul ala nu o sa se alerge singur, nu? Iar mondialele, hello Ioana, MONDIALELE!!! Te-a mancat in fund sa te califici, nu te poti duce acolo neantrenata, te faci naibii de rusine pentru ca fetele alea merg brici!!! #peptalk

Apoi m-am auzit tipand in gand la propria-mi persoana si cumva m-am linisit de una singura. I mean, este primul weekend de anul asta in care nu am facut nimic. And itโ€™s fine, nu o sa mor din asta! Nu o sa fie nici o drama, nu mi-a incetinit timpul de alergare, nu inseamna ca scad in viteza la bike. Inseamna doar ca aveam nevoie de odihna si de o pauza! Cred ca o chestie importanta pentru noi sportivii amatori este sa invatam sa fim si blanzi cu noi insine. Cel putin pentru mine aceasta pare unul dintre cele mai grele lucruri de facut. Sunt atat de ambitioasa din fire incat daca ajung sa fiu buna la ceva nu concep ideea de a nu evolua mai departe, eventual daca se poate si cat mai repede e perfect! Ajung sa imi pun o presiune enorma in spate, pentru ca stiu sa trag de mine, sa ma imping sa imi depasesc limitele, dar nu stiu sa ma opresc, sa iau o pauza si sa zic โ€œeste suficientโ€!

Nu stiu cum am migrat de la sport de placere la sport din ambitie. Cand m-am apucat de triatlon abia asteptam sa mai ies la un antrenament, era fun, era exciting, si sincer nu ma antrenam eu cu prea mult cap. Acum am un program bine delimitat de antrenamente, am una-doua ore dedicate in fiecare zi sportului, si cateva obiective foarte ambitioase pentru anul acesta! Si mereu cand ratez un antrenament, sau cand nu il fac la nivelul la care ar trebui, ajung sa ma simt vinovata. Vinovata ca raman in urma fata de ce mi-am propus, vinovata ca nu mi-am respectat programul, vinovata ca la urmatoarea competitie as putea avea un timp mai slab decat la cea precedenta. Si vinovatia asta este compet inutila, stiu. Dar e acolo.

Ma uit in urma la weekendul meu si de fapt a fost minunat. Am facut un alt fel de triatlon: o seara de degustat vin cu fetele mele dragi, o plimbare aiurea pe strazi cu sotul meu, si niste mese delicioase cu prietenii. In iuresul meu de job-antrenamente-concursuri am uitat sa ma bucur de placerile astea simple. Si sunt absolut necesare pentru o viata frumoasa!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *