Sport, Triatlon
comment 1

Transfier 2016 – o nebunie de triatlon pe Transfagarasan

Incep prin a spune fara echivoc ca Transfier este organizat in cel mai misto loc posibil pentru un triatlon! Este o nebunie de neimaginat sa ai la dispozitie o zi intreaga tot Transfagarasanul pentru tine, sa inoti in lacul Vidraru, sa te poti da cu bicicleta in voie pe sosea, si sa alergi dupa aceea pana la statuia lui Prometeu. Adauga la asta si cei 1600m verticali de urcare la bike, inca vreo 3-400m la alergare, si apoi pune la final 390 de trepte. It’s AH-MAZING!

Acum mai spun o chestie fara echivoc – I totally sucked la aceasta cursa, cel putin la bicicleta. Mno, nu prea stiu ce se intampla cu mine, dar anul acesta tot timpul investit in antrenamente, mai ales la bike, nu prea a dat roade cand am concurat. Nu vreau sa insir cate dimineti m-am trezit cu noaptea in cap ca sa fac intervale de forta, sau cum in fiecare weekend am inclus long LONG bike-uri in program, de multe ori cu urcari si coborari, iar cand a vorba sa pun picioarele la treaba pe Transfagarasan, s-au inmuiat 🙁 Dar ma bucur foarte mult ca am concurat, am fost atat de obsedata de antrenamentele de Ironman, ca am uitat cat de minunat si de senzational este sa participi la o cursa de triatlon. Despre asta este vorba in acest sport, incantarea de a te birui pe tine insuti, eventual si “cucerind” traseul, hehe!

(c) Radu Cristi Cum sa nu iti placa sa concurezi, cu asa peisaje in jur?

(c) Radu Cristi
Cum sa nu iti placa sa concurezi, cu asa peisaje in jur?

Hai sa va spun cate ceva despre cursa:

Este MUSAI sa participati la anul! Pe bune, nu stiu daca va dati seama cat de norocosi suntem ca putem avea un asa concurs in Romania. Nu am vazut asa trasee la halfurile din Austria sau Elvetia, si ei se mandresc cu locurile pitoresti in care organizeaza concursurile. Plus ca una este sa fii pe sosea cu 150 concurenti, si alta e sa fii cu cate 2000. Am avut tot spatiul din lume pe sosea la concurs, ba uneori imi venea sa zburd pe mijlocul drumului, sa zic ca sunt the Queen of Transfagarasan. Gandeste-te serios ce faci in la anul in septembrie, eu ma inscriu la Transfier 2017! Daca nu vrei la triatlon, sa stii ca organizatorii au creat si optiunea de concurs de bike, pe cei 25 de kilometri de la start pana in varful muntelui.

Ca niciodata in ultimii ani, am avut super emotii inainte de cursa. Ma stresa destul de tare si gandul ca vom avea vreme nasoala, cu frig si ploaie, dar spre norocul nostru a tinut timpul cu noi, si au fost conditii IDEALE. Dar da, nu am dormit toata noaptea inainte de cursa, stresata de diverse ganduri, daca am uitat ceva, daca ar trebui sa mai imi pun niste echipament de vreme rea, daca nu aud alarma si nu ajung la start, etc etc. Pe la 5 dimineata am capitulat, m-am ridicat din pat, si am mancat o banana si m-am pus sa ma joc cu Lucifer (pisoiul meu, not the Devil). Echipamentul era gata facut de seara, asa ca nu prea aveam ce sa mai pregatesc pentru start.

(c) Radu Cristi Lucifer si husband, la incurajare :)

(c) Radu Cristi
Lucifer si husband, la incurajare 🙂

Cum am simtit cursa:

Inotul in lacul Vidraru a mers foarte bine si frumos. Nu stiu daca din cauza ca nu am baut cafea dimineata, sau daca sunt eu mai chioara din fire, dar in prima parte a drumului nu am vazut deloc traseul. Era o baliza mare si rosie in capatul primei lungimi de inot, dupa care trebuia sa intoarcem, dar eu nu o vedeam deloc din apa. Asa ca am stat in spatele unui grup mai mare de inotatori la inceput, si noroc ca ii mai vedeam pe ei, sa ma orientez. Cand insa s-a spart gasca, am descoperit ca am balaurit in zig-zag de cateva ori, mai ales cand respiram pe mana dreapta (am respirat pe o singura parte la inceput, ca sa am mai mult aer). Din fericire am remediat situatia la intoarcere, daduse soarele, si vedeam mult mai bine baliza din acest sens.

(c) Radu Cristi Inainte de start, breathtaking views

(c) Radu Cristi
Inainte de start, breathtaking views

Tranzitia dintre inot si ciclism a fost luuunga si dureroasa. Mama, cat de abrupta mi s-a parut urcarea pana la sosea dupa ce am iesit din apa. Noroc ca m-au tras niste voluntari pana la scari, ca sincer nu prea reuseam sa misc picioarele. Guys, nu tin minte cine ati fost, dar chiar va multumesc!

Za bike. My personal hell.

Ok, nu a fost chiar asa, 90% din timp m-am super bucurat de traseu. Ideea este ca stiam ca am de recuperat 4-5 minute fata de fetele din fata, si imi propusesem sa hammer the bike. Am zis ca nu incep sa trag ca bezmetica chiar de la inceput, ci profit de primii 10km ca sa ma hidratez cum trebuie, sa mananc bine, si sa am forte pentru restul traseului. Am mers destul de linistita, ma simteam chiar bine, pana cand mi s-a facut rau. Am avut niste probleme cu stomacul, si am vomat de 2 ori. Imi preparasem o bautura cu geluri, carbohidrati si izotonic (nimic nou, am folosit-o de multe ori inainte). Cred ca de data asta ori am facut-o prea concentrata, ori pur si simplu organismului nu i-a placut ceva din ea, dar m-au apucat crampele de stomac, si starile de voma. Am trecut doar pe apa, si din fericire dupa inca 10 km am reusit sa ma redresez cat de cat, chiar inainte de inceputul urcarii.

(c) Radu Cristi Pssst, push it! But it didn't feel too good :(

(c) Radu Cristi
Pssst, push it! But it didn’t feel too good 🙁

 

Aveam doua geluri Carbosnack in buzunarul din spate, separat de caloriile din bidoane, si am desfacut unul chiar in primul km din urcarea mare. Dar cred ca de bucurie ca apuc sa mananc ceva, m-am emotionat si l-am scapat pe sosea. Pffff…l-am mancat pana la urma pe celalalt, dar asa am ramas fara alte calorii decat cele din bidon, si nu stiam daca stomacul meu le va tolera. Am urcat destul de ok partea principala, nu am pierdut foarte mult timp pe ea, dar nici nu am recuperat fata de fetele din fata.

Am ajuns sus in varf si m-am infipt cu bucurie intr-un pahar de Cola. My salvation! Si hop, ura si la vale, yeeey, am terminat urcarea, yeeey, coboram, uuups, era sa ratez un viraj. Am calculat traseul prost si a trebuit sa franez mult-mult de tot intr-o curba, ca sa evit implantarea in parapet. Am facut eu niste progrese pe coborare, dar tot nu este punctul meu forte. Am dat din pedale sa recuperez, si m-am bucurat de 25 de kilometri de coborare si plat in care puteam sa dau drumul la frane.

(c) Radu Cristi La coborare e frumooooos, zambetul pe buze :)

(c) Radu Cristi
La coborare e frumooooos, zambetul pe buze 🙂

In schimb ultimii 20 de km au fost de chin. Mi se facuse foame, si nu mai aveam nimic la mine decat bidonul meu “magic”. Iar cand am inceput sa beau din nou din el stomacul si-a exprimat foarte clar parerea, asa ca am baut doar apa. Cred ca am pierdut cam 4-5 minute pe acesti km, mergeam in deriva, si cand am intrat in tranzitie Alex mi-a strigat ca sunt la 10 minute de locul 2.

Iesind din tranzitie la alergare, incercand simultan sa ma imbrac cu un tricou, in timp ce indes niste geluri in pantaloni. De frica sa nu mor de foame iar, am luat vreo 5 geluri, pe principiul "mai bine sa fie" :)))

Iesind din tranzitie la alergare, incercand simultan sa ma imbrac cu un tricou, in timp ce indes niste geluri in pantaloni. De frica sa nu mor de foame iar, am luat vreo 5 geluri, pe principiul “mai bine sa fie” :)))

Run, baby, run

Am inceput sa alerg ca disperata, 10 minute, 10 minute, mi se pareau imposibil de recuperat. Alerg eu bine, dar si Andreea alearga bine, asa ca va fi foarte greu sa o prind. Dar nah, de ce sa nu incerc? 🙂 Dupa un gel Tubosnack si doua pahare de Cola, am inceput sa dau din picioare si sa bag viteza. Culmea este ca ma ascultau nesuferitele, dupa ce nu au vrut sa pedaleze acum ardeau de nerabdare sa alerge. Nici kilometri astia de alergare nu erau tocmai plati, asa ca usor nu a fost, dar incercam sa tin un ritm cu pasi mici si repezi. Nu prea tin minte nimic din alergare, eram in ritm mecanic, hai, hai, cola la punctele de alimentare, stropit cu apa in cap, si in rest dat din picioare.

Am alergat cu PureBoostX de la adidas. Se incalta foarte usor si rapid, dar trebuie purtati cu soseta! Iar jambierele CEP mi-au tinut picioarele odihnite (in circumstantele date!)

Am alergat cu PureBoostX de la adidas. Se incalta foarte usor si rapid, dar trebuie purtati cu soseta! Iar jambierele CEP mi-au tinut picioarele odihnite (in circumstantele date!)

Alex imi striga ca ma apropii, 8 minute, 5 minute, oh my god, se poate, doar sa fie distanta suficient de lunga. Ultima strigare de timp a fost pe la km 17, mai am de recuperat 3minute 40 de secunde, de la un prieten care alerga linistit, si se amuza de “duelul” nostru. Erau niste kilometri in coborare catre finish, asa ca am dat si mai repede drumul la picioare. Fire in my legs, m-am uitat pe clasamentul final si pe ultimii 9km am avut printre cele mai rapide 10 alergari din toti concurentii, dar not fast enough ca sa recuperez distanta.

Funny note de la alergare: pe la km 9-10, cum ma chinuiam eu sa alerg mai repede pe o mica coborare, am reusit performanta sa ma impiedic in propriile picioare si sa cad cu capul inainte 🙂 M-am rostogolit pe lateral, am pus palmele jos, am sarit sus, si am continuat sa alerg. Eram un pic socata, dar la o examinare atenta, nu aveam nimic inafara de juliturile din palma. Din fericire jambierele de la CEP mi-au protejat picioarele, si desi am si acum o vanataie pe pulpa, nu am ramas cu damage decat in palme. Am alergat un pic cu sangele curgand din palma, si cu senzatia ca I’m a total badass, hehe 😀

Are you TransFinished?

Abia cand am inceput sa urc scarile, am acceptat ca termin doar pe ultima pozitie din podium. Cele 390 de scari, remember? 🙂 Primele au fost acceptabile, dar dupa ce am saltat pe ele, am ajuns la a doua jumatate. CINE A CONSTRUIT TREPTE ATAT DE INALTE?? M-am tras de balustrada ca sa urc pe ele, si pana la urma am trecut linia de finish aproape in genunchi. Vreo 5 minute dupa nu am putut sa scot niciun cuvant, si am stat lesinata pe jos, in tacere.

(c) Bogdan Popa Literalmente in genuchi la finish line

(c) Bogdan Popa
Literalmente in genuchi la finish line

Asadar, in concluzie, Transfier 2016 chiar a fost cel mai greu, cel mai frumos! Aruncati un ochi pe pozele de la Radu Cristi si Bogdan Popa, au surprins in ele o frumusete de traseu si de concurenti. Iar personal, vreau mult sa le multumesc ca ne-au facut pozele minunate, si asa ne vom aduce aminte mereu de concurs. Iar daca tot nu v-ati convins, check out si filmuletul superb facut de NoStress, organizatorii concursului:

Eu nu as fi reusit sa termin concursul fara suportul oferit de partenerii nostri de la Nutrend Enduro, CEP Romania, Dare2Tri si Adidas. Si fara biciul lui husband, care a stat cu gura pe mine la alergare. Trebuie sa gasesc o modalitate sa il fac sa ma chinuie si la bike, vad ca da roade metoda 🙂

La 5 minute dupa finish, zambetul este back in action. Si merit un pahar de cola :))

La 5 minute dupa finish, zambetul este back in action. Si merit un pahar de cola :))

(c) Emma Revai Cu sustinatul nr 1 - the husband. Nr 2 - Lucifer (again, the cat not the Devil) - a fost adapostit pe durata cursei in baia Andreei :)

(c) Emma Revai
Cu sustinatorul nr 1 – the husband. Sustinatorul nr 2 – Lucifer (again, the cat not the Devil) – a fost adapostit pe durata cursei in baia Andreei 🙂

Ne vedem la Transfier 2017,

Ioana Bomboana

1 Comment

  1. Pingback: Monday Motivation – Sh*t Happens       - Ioana Molnar

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *