Triatlon
comments 3

TriChallenge Mamaia 2015: Start si finish intre 2 Imodiumuri

Ce sa faci cand iti ies analizele nasol, stai prost cu imunitatea, si esti obosita lemn? Pai sa te inscrii la o cursa de triatlon, desigur!

Glumesc! Este un post din categoria „lectii de luat” si „sa nu faceti ca mine”! M-am luptat in ultimul timp cu o stare de slabiciune accentuata, si antrenamentele de alergare pentru maraton mi-au mers foarte prost. Asa ca mi-am facut analizele, si din pacate mi-au confirmat ca nu sunt intr-o stare prea buna. Oboseala musculara accentuata, imunitatea scazuta, si lipsa de elemente esentiale precum fier si sodium. Este un moment bun de reparat, nu de antrenat!

Cu toate acestea, nu m-am putut abtine sa nu ma inscriu la Triathon Challenge Mamaia. Este ultima cursa din sezonul intern, si este si foarte frumoasa. Organizarea mereu impecabila, iar traseul aduce tot timpul ceva inedit: ba frig, ba caldura, valuri, vant la bicicleta, provocari exista mereu! Deci m-am inscris, cu doua saptamani inainte de concurs. Un pic pe ascuns, nu i-am spus lui Alex pentru ca m-ar fi certat (pe buna dreptate!). L-am anuntat cu o saptamana inainte, si fix a doua zi am inceput sa am si niste probleme cu stomacul. Dupa cum spuneam, imunitatea scazuta, si cred ca am facut o toxi infectie alimentara de la ceva ce am mancat. Am facut mai multi km mergand la wc decat la alergat! 🙁

Nu m-am lasat si tot am luat startul. Cu 20 de minute inainte de cursa am luat ultima pastila de imodium, si din fericire m-a tinut pana am trecut linia de finish! Evident ca a fost totul un fel de zbatere chinuita, si nu un concurs la care sa prestez pe bune. Dar a meritat!

Distractia majora anul acesta a fost la inot! Mi s-au rupt ochelarii in ziua de dinaintea cursei, si am facut un fel de improvizatie sa ii leg. Mi-am cumparat si o pereche de rezerva de la expo la ridicarea kiturilor, dar cand am inotat cu ei jumate de ora vineri seara mi-am dat seama ca imi apasa direct in orbite, si muream de durere. Asadar am inotat cu cei improvizati!

Fata mea spune totul, la iesirea de la proba de inot. Grim face!!!

Fata mea spune totul, la iesirea de la proba de inot. Grim face!!!

Se da startul si in secunda in care bag capul in apa mi se inunda ochelarii cu totul. Orbecai, ma opresc, ii golesc, si pornesc din nou. Am facut acelasi lucru de 5 ori in primele 3 minute de cand am pornit! In disperare de cauza ma intorc pe spate si incep sa inot asa, si sa ma gandesc la o solutie. Evident ca o iau stramb fata de urmatoarea baliza, deci nu, solutia nu e asta. Ma intorc pe burta, si incerc sa inot fara ochelari. Am vazut de multe ori inotatori care fac asta, dar la mine nu pare sa mearga. Nu mai am nici un punct de reper, si orbecai atat deasupra apei, cat si cand sunt cu capul in apa. Iar ma opresc. Intre timp descopar ca sunt ultimul concurent din concurs, si sta dupa mine salvamarul ca sa nu ma inec. Go figure….

Golesc din nou ochelarii, ii pun pe ochi si apas cu putere, ca sa se faca suctiune. Aproape ca imi scot singura ochii din orbite, nu prea mai vad nimic, dar acum par ca vor sta la locul lor si sper ca nu se mai inunda. M-au tinut pana la prima baliza, dupa care s-au umplut cu apa. Cu acelasi procedeu reusesc sa ii fac sa functioneze din nou, si repet manevra de inca vreo trei ori pana la sfarsitul probei. Scriu articolul acesta la birou, ai am in continuare ochiul stang un pic umflat de la cat am apasat ochelarii peste el 🙂

Am iesit din apa si incep sa depasesc concurenti pe bicicleta. Caut fete! Stiu ca nu am nici o sansa la podium dupa inotul asta, dar ma ambitioneaza sa vad cate o fata inainte mea, si sa incep sa trag mai tare de mine. I love the bike!!! Traseul de la Mamaia este cu vant de fata pe un sens, si cu vant de spate pe celelalt. E absolut minunat!

I don't always race short distances, but when I do....il incurc pe Balanescu pe traseu :)

I don’t always race short distances, but when I do….il incurc pe Balanescu pe traseu 🙂

Cand ma dau jos de pe bicicleta imi dau seama cat e de cald! Sunt vreo 36 de grade, si mai am 10 km de alergat. Oh well….doar m-am bagat singura in chestia asta! 🙂 Simt ca sunt obosita, si ca ma tarasc, dar strang din dinti si incerc sa imi impun un ritm. One step in front of the other, si inca unul si inca unul. Cred ca arat cam naspa, ma tot intreaba lumea de pe margine daca sunt ok. It’s just my pain face 🙂

The pain face in actiune. Pffff, cald si greu, nene!

The pain face in actiune. Pffff, cald si greu, nene!

Pe ultimii 2,5km incep sa ma simt mai bine! Clasic Ioana, dupa doua ore de efort m-am incalzit in sfarsit si eu, haha! Dau mai repejor din picioare, dar nu prea am ce sa recuperez fata de restul concurentelor, am pierdut minute in sir la inot, asa ca acum trec linia de finish pe locul 6 sau 7. Nu-i bai, important e sa terminam, nu toate cursele sunt obiectiv A, dar cu siguranta toate sunt niste experiente in plus!

In sfarsit un zambet, pentru ca se vede finish-ul! Il mana tin strans un Carbosnack, combustibilul pentru ultimii 10km!

In sfarsit un zambet, pentru ca se vede finish-ul! Il mana tin strans un gel Carbosnack, combustibilul pentru ultimii 10km!

Apuc sa stau fix 10 minute dupa finish, sa beau niste apa si sa ma dau cu niste gheata, ca stomacul meu isi face simtita prezenta! Asa ca fuga-fuga pana la hotel, si din nou indopare cu imodium! 🙂

Multa odihna va doresc,

Ioana cea obosita

3 Comments

  1. Felicitari pentru atitudine! Daca microbiste exista si in triatlon, atunci tu esti una din ele 🙂
    Desi ai inceput cu “sa nu faceti ca mine”, tot articolul transpira a “ce ma bucur ca am fost acolo” chiar daca nu ai fost in forma care te-a consacrat 🙂
    Pe de alta parte si asta poate fi un antrenament pt. situatii in care nu te simti bine si trebuie sa concurezi, nu? Am mai citit despre atleti de prim rang care se antreneaza in conditii de “worse case scenario”,pentru ca sa depaseasca mai usor conditiile reale din curse.
    Succes la re-mineralizare, ca asa cum inca nu s-a inventat o masina care merge cu apa chioara, nici un atlet fara o nutritie adecvata!

    Ce pacat ca nu mai sint triatloane dupa Mamaia, nu-i asa?

    • Hey Sasha,
      Uite ca de data asta am fost microbista si la propriu si la figurat (stomac bug :))
      Mersi de gandurile bune! Asa este cu “worst case scenario”, sunt niste antrenamente de care iti aduci aminte mult timp, si iti dau incredere in timpul concursurilor. Cand imi va fi greu la maraton cu siguranta am sa imi amintesc ca am alergat in 37 de grade, obosita, si cu stomacul praf. Daca atunci am reusit sa termin ok, voi termina si maratonul ok 🙂
      Spor la antrenamente, si chiar daca nu mai sunt triatloane (sniff!), ne vedem la alergari si biciclit!

  2. Pingback: Monday Motivation – Sh*t Happens       - Ioana Molnar

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *