Sport, Triatlon
comments 2

Xman Romania, sau intrecerea melcului cu testoasa. Partea 2 – the race

Deci cum se simte sa faci un Ironman? Am intitulat seria de articole “intrecerea melcului cu testoasa”, pentru ca asa a fost toata ziua de 27 iunie: slow, so SO slow!

As vrea sa va pot povesti cat de greu mi-a fost in anumite momente, si cum am razbit prin situatii imposibile in timpul Ironman-ului, dar sincera sa fiu sentimentul pe care l-am avut in timpul cursei a fost mai mult unul de bucurie. Sure, a fost greu, totusi aproape 13 ore de efort nu trec asa, like a breeze, dar in marea majoritate I really enjoyed myself! A fost ca un fel de sarbatoare masochista, o incununare a lunilor de antrenamente, cu ore lungi si monotonie si lipsa de timp pentru altceva pe langa job si programul de antrenament!

In dimineata concursului m-am trezit la 5, mi-am luat micul dejun si mi-am preparat bauturile izotonice si calorice pentru cursa, calculate la calorie. Emotiile erau prezente, imi pulsa inima mai repede, asa ca in tot acest timp inainte de start m-am concentrat pe respiratie si pe a incerca sa ma relaxez. In plus am inceput sa derulez in minte toate antrenamentele facute, si sa imi spun ca sunt pregatita, toata munca e deja in spate, si tot ce imi ramane de facut azi este sa ma bucur de experienta concursului.

Chiar inainte de start am simtit ca ma relaxez profund. Eram sincer curioasa despre cum va decurge ziua, ce voi simti, cat de mult pot sa “sufar” pe traseu, si cat de departe imi voi impinge limitele. Planul era sa termin intre 12h30 si 13h, desigur ca mi-ar fi placut mai mult prima varianta, dar niciodata nu stii ce se poate intampla in timpul unei curse atat de lungi. Am inceput sa inot linistita de la bun inceput, fara sa ma las prinsa de iuresul de la start. Cumva la triatlon toata lumea inoata la fel de repede in primii 200de metri, dar dupa aceea cei rapizi se desprind, iar noi melcii ramanem la urma. Am vrut sa evit sa imi cresc ritmul cardiac aiurea, asa am mers calm si incet, si am pastrat un ritm constant toata proba. Mi s-a facut frig undeva pe la jumatatea celor 8 ture de lac, tocmai din cauza ca inotam atat de incet incat nu ma incalzeam suficient. Dar la triatlon e o regula: ce castigi la inot cu mult efort te costa mai tarziu la alergare! Asa ca melcul inainte….

Am iesit din apa absolut happy! A fost o balaceala placuta, chiar daca un pic lunga si cam friguroasa! In tranzitie m-am chinuit sa ma eliberez din costumul de neopren, si mi-am dat seama ca nu ma tin foarte bine pe picioare. Heh, deci totusi 4000m de inot isi spun cuvantul 🙂 Am iesit cat am putut de eficient din tranzitie, si chiar ma gandeam ca daca nu se intampla nimic mecanic la bicicleta, sigur am sa termin cursa in obiectiv. Si atunci, chiar cum am dat prima pedala, imi cade lantul! You’ve got to be kidding me!!! In fiecare, dar absolut FIECARE triatlon de lunga distanta mi-a cazut cel putin o data lantul. I’m special like that.

So much PINK!! Iubesc jambierele de la Compressport ;-)

So much PINK!! Iubesc jambierele de la Compressport 😉

Mi-am petrecut primele doua ture la bicicleta facand in cap niste calcule importante cu distanta, viteza medie, momentul optim de a lua nutritia, asa ca au trecut destul de repede. Nu mai tin minte nimic din calculele respective, si nici de ce mi se pareau atat de importante! 🙂 Dar la tura 3 (din 7), a inceput sa mi se faca greata, si am incetinit considerabil viteza. Trecusera deja 5 ore de cand incepusem concursul, si soarele era sus pe cer si arzator. Il simteam in moalele capului, si desi mi-am turnat apa cu incredere, creierii mei nu pareau sa se racoreasca. In schimb imi era in continuare greata si incepusem sa si ametesc. Am luat un Voltage Energy Cake pe care il aveam pus de rezerva (restul nutritiei a fost toata lichida), am bagat un salt stick, si am luat portie dubla de apa toata tura. Abia asteptam sa pot spune cuvintele “sunt in tura 4”, dar momentul acesta parca nu mai venea! Ma uitam la cum imi scade mereu viteza medie, si am inceput sa plang la gandul ca in ritmul asta nu stiu daca voi termina cursa in timpul limita. Cale scurta de la extaz la agonie in triatlon! Din fericire mi-am revenit cat de cat, si mi-am recastigat o parte din energie, cel putin atata timp cat pedalam pe plat. Dar la fiecare urcare imi simteam picioarele de plastilina, si nu reuseam sa ma mobilizez, asa ca am pierdut o gramada de timp uphill. One way, or another, I’m gonna finish finish finish….this race!! #soundtrack

(c) AMO Riders Hai cu tura 4!!!

(c) AMO Riders
Hai cu tura 4!!!

Am avut doua momente de adrenalina, dar nu din aceea bine-venita. Primul cand am vazut masina SMURD ca vine in goana pe traseu, si dupa aceea am aflat ca a fost un accident cu un concurent. Offf!!! Al doilea cand un camion care transporta butelii de gaze a iesit nervos dintr-o curte, chiar cu cativa metri in fata mea. A luat virajul in forta, moment in care 4 sau 5 butelii au cazut din el si au inceput sa se rostogoleasca. Direct catre mine!!! Eu eram in urcare, iar buteliile prindeau viteza, fiind in coborare. Le-am vazut ca prin transa, ca intr-un film cu incetinitorul, cum se apropie. Am facut slalom printre doua dintre ele si m-am uitat cum se duc pe langa mine, tinandu-mi respiratia, ca nu cumva sa ma aplec prea mult si sa prind una printre roti. Jeez….a fost ca la bowling, doar ca eu eram una dintre popice!!!

Am terminat turele si am pornit inapoi catre oras, mai aveam cam 15km pana sa incep alergarea. Dar bucuria sa stii ca termini bike-ul nu tine mult la Oradea: traseul este cunoscut pentru ultima urcare, chiar pe ultimii kilometri de ciclism, care ti-o da bine la temelie, in caz ca dupa 165km mai ai inca picioarele fresh. M-am tarat sus pe deal, si m-am folosit de timpul acesta ca sa golesc bidonul cu apa, spalandu-ma cu el. Deh, v-am spus ca am luat numai calorii lichide, asa ca….what goes in, must come out!

In sfarsit am ajuns in tranzitie la alergare. M-am trantit in fund ca sa ma schimb in pantofii de alergare, si imi venea sa nu ma mai ridic de acolo. Oare se supara cineva daca trag un mic pui de somn? 🙂

Am inceput alergarea si culmea, picioarele mele erau cuminti si ascultatoare. GPS-ul nu a vrut sa porneasca primele ture, asa ca am alergat doar dupa feeling. Alex (care deja terminase cursa, fiind la half ironman), imi tot striga de pe margine ca merg prea repede. Nu simteam ca ar fi repede, ci din contra, ca merg prea incet, si am inceput sa il suspectez ca vrea sa ma pacaleasca! Am facut un pariu cu el inainte de concurs: ca pot sa termin maratonul in 4 ore, desi nu am mai alergat niciodata pe distanta asta. Asa am vrut eu sa fac: primul meu maraton sa fie in cadrul ironmanului!

(c) Ramona Moroioanu Still fresh

(c) Ramona Moroioanu
Still fresh

Fiind si cu creierii usor prajiti dupa 9 ore de efort, din care 7 cu soare, am inceput sa il suspectez pe domnul sot ca vrea sa ma incetineasca, si am accelerat putin. Asta pana si-a revenit gps-ul, si am vazut ca alergam cu 5:30/km. Da, era cam repede, 5:45 era ritmul pe care mi l-am propus, sa incetinim deci. Am revenit si la ganduri mai bune in privinta lui Alex, care de fapt avea grija de mine. Ba chiar mi-au dat si putin lacrimile la gandul ca sta cu orele sa ma incurajeze, desi si el a terminat un concurs foarte greu! E clar, sentimentalismele astea sunt semn de oboseala nervoasa, asa ca am mai bagat putina cola si niste geluri.

M-a intrebat la un moment dat cineva de pe margine pe ce loc sunt, si in acel moment mi-am adus aminte ca sunt intr-o competitie, si nu vreau doar sa o termin, ci sa obtin si un loc cat mai bun. Dupa cateva investigatii mi s-a spus ca am o concurenta in fata, dar ca a venit cu mult inaintea mea si nu am sanse sa o depasesc. Say whaaat??? M-am mai invartit cateva ture si am identificat-o, nu parea ca se simte prea bine, asa ca mi-am propus sa trag cat pot de mult!

(c) Ramona Moroianu Mai e o urma de zambet, dar deja in the zone. The suffering zone :)

(c) Ramona Moroianu
Mai e o urma de zambet, dar eram deja in the zone. The suffering zone 🙂

La km 24 am inceput sa ma zbat si sa incetinesc considerabil. A inceput sa imi fie din nou greata, parca imi ardeau talpile, si simteam ca muschii picioarelor nu vor sa ma mai asculte si sa alerge. Mi-am permit sa “pierd” un minut in punctul de alimentare, sa beau niste apa si doua pahare de cola (stiu ca pare reclama, dar face minuni pentru energie rapida). Mi-am revenit cat de cat, dar de atunci totul a devenit o ceata, si nu imi amintesc decat ca la un moment dat Alex mi-a spus “ai reusit, ai depasit-o, esti pe locul 1”. Pfffff!!

Cea mai dulce agonie a fost in ultimele trei ture la alergare, care in acelasi timp imi dadeau senzatia ca mai este doar foarte putin din concurs, dar si ca nu se va mai termina niciodata. Este gandul acela ca linia de finish te asteapta, toata suferinta si energia si efortul din timpul zilei isi gasesc implinirea acolo, dar fiecare minut pe care il mai am de parcurs pana acolo pare o vesnicie! Am accelarat cat am putut, si am mai gasit o treapta de viteza (lenta)! Ultima tura alergam cu Alex si radeam, si a venit!! Momentul mult asteptat, linia de finish, e aici, tocmai trec peste ea, doamne, pot sa ma opresc, nu pot sa cred ca s-a terminat, I DID IT!!!!!!

Am ras cu Alex, cu tata, cu fratele meu, cu prietenii mei voiosi care au stat sa ma incurajeze, si toata lumea mi se parea minunata. Imi venea sa ii imbratisez pe toti, sa le multumesc, sa le spun cat de mult au insemnat incurajarile de pe margine. I-as fi pupat pe concurentii care erau inca in cursa, sa le spun ca sunt exceptionali si ca ii admir! In esenta a trebuit sa ma ia Alex si sa ma duca acasa, din cauza ca aveam un endorphin rush atat de mare, incat pluteam pe un norisor de fericire, si paream usor drogata 🙂

Cu frantuzoiacele mele, echipa Wine Power! Da, suntem fetele cu vinul :)

Cu frantuzoiacele mele, echipa Wine Power! Da, suntem fetele cu vinul 🙂

Cu tata, unchiul si matusa mea. Happy family reunion la linia de finish! Si culmea, tatal meu si fratele lui au inceput sa iasa cu bicicleta zilele astea :)

Cu tata, unchiul si matusa mea. Happy family reunion la linia de finish! Si culmea, tatal meu si fratele lui au inceput sa iasa cu bicicleta zilele astea 🙂

Va pupez,

Ioana Endorfioana

PS: am pierdut pariul, am facut 4h10m pe maraton, ceea ce inseamna ca trebuie sa alerg unul in toamna (maraton, nu ironman). Nu pot sa spun ca imi pare rau 🙂

2 Comments

  1. Sasha says

    Bravo! Mi-a placut mult articolul. Pariul a fost sa scoti un timp de sub 4 ore la maraton?
    Astept partea a 3-a, sper sa nu astept prea mult 😉

    • Multumesc. Da, pariul era sa scot pana in 4h ore pe maraton, deci si 4:00 ar fi fost ok.
      Saptamana viitoare revin cu partea 3, ca mai vreau sa scriu un alt articol pana atunci 😉

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *