“Autoreglarea” este un cuvant pe care l-am descoperit in 2013, cand am participat la primul meu curs despre motivatie, tinut de colegul meu de atunci, Rares Manolescu (unul dintre cei mai faini traineri pe care ii cunosc). Inseamna sa devenim constienti de emotiile noastre, si sa raspundem la ele intr-un mod constructiv pentru scopul si valorile noastre. Pe scurt, without the fancy language, inseamna sa nu fim impulsivi, ci sa reactionam in mod constient.
Asta cu impulsivitatea mie imi vine foarte natural. Iar daca adaugi si o provocare, sunt prima persoana care sare in sus si spune “DA”! Putem termina proiectul acela cu 2 saptamani inainte de deadline? DA! Vrei sa mergem la un concurs de ciclism sambata si la unul de alergare duminica? DA, DA! Vrei sa te ocupi tu si de proiectul acesta nou, foarte fain? Dar ce zici daca dupa primul ironman te mai inscrii la un concurs super greu peste o luna? DA, DA, DA!!!!! Fara sa gandesc, raspund asa doar din impuls, si cu zero autoreglare!
Ideea de provocare ma incanta, ma incita sa ma autodepasesc, iar concursurile sunt un mediu minunat pentru asta. Indiferent cat de greu ar fi un antrenament, parca nu se compara cu adrenalina aceea din concurs, cand cumva, ca prin miracol, reusesc sa smulg din corp si din minte inca un strop de energie si de concentrare! Si asa am ajuns eu sa am luni de zile in care in fiecare weekend participam la minim un concurs, desi as fi avut nevoie de odihna. Asa am ajuns sa ma trezesc la 6, sa fac antrenament dimineata, job cu deadline-uri super stranse in timpul zilei, antrenament seara, si sa cad lata de epuizare cand ajung acasa. Asa am ajuns sa ma inscriu la concursuri si sa ajung atat de obosita la ele incat nu am mai putut lua startul (ultimul fiind chiar Transfier – o poveste epica in care in loc de a concura am dormit rupta timp de 16 ore). Si vad asta nu doar la mine, ci la multi din cei care practicam sportul, sau avem un job care ne place si ne provoaca. Si nu as spune ca trebuie sa renuntam la provocari, ci doar sa fim mai grijulii si constienti cand le alegem.
Think before you act 🙂
Ce fac eu pentru a-mi cultiva autoreglarea? In primul rand ma retrag doi pasi in spate oricand simt ca impulsurile mele o iau razna. “Lasa-ma te rog sa ma gandesc” e raspunsul meu cand mi se propune cate un proiect nou si fain, la job sau in sport. Cu cat e mai fain cu atat imi vine sa sar direct cu mainile pana la coate in el, dar daca imi dau macar o zi, doua de ragaz, imi devine mult mai clar daca mi-l doresc cu adevarat, sau daca ma ajuta in obiectivele si valorile mele. Daca nu imi iau acest timp de reflectie ajung sa ma implic in activitati de care nu am timp real sa ma ocup, sau nu se leaga deloc de planul meu de antrenamente/concursuri/job. Si avand in vedere presiunile mari pe care oricum toti le avem cu timpul si cu energia, daca ma implic in ele voi ajunge de fapt sa le urasc pe parcurs, pentru ca ceva trebuie sa cedeze, si de obicei acel ceva ajunge sa fie somnul sau nervii mei.
In al doilea rand am devenit mult mai planificata in ce priveste the BIG PICTURE. Nu fac un plan neaparat detaliat, dar mereu imi sunt clare obiectivele mari in fiecare an: ironman, job nou, cumparat casa. Sau primul ironman, maraton in 3h30, si un half in 5h30, daca vorbim de obiective sportive. Si obiectivele astea sunt sfinte! Orice apare pe parcurs verific daca se leaga cu ele, altfel le tai de pe lista! Un maraton in gasca intr-un weekend get-away? Suna super, dar daca e cu o luna inainte de ironman-ul meu, sorry, nu risc! O tura de ciclism de cateva sute de km? Great, dar in perioada aceea am pregatire specifica pentru maraton, si imi va afecta rezultatul. Incerc sa fiu mereu constienta de obiectivele mele, si asa imi este mult mai usor sa iau decizii, si sa cern activitatile in care sa ma implic si cele in care mai bine nu.
Tu cat de bine iti cunosti obiectivele principale? Si cat sunt de multe?
Iar in al treilea rand practic autoreglarea limitand numarul de obiective la 3. Am observat ca atunci cand jonglez cu mai multe arii decat 3, nu reusesc sa tin toate mingile in aer. Si am inceput sa imi respect aceasta limita odata ce am ales sa devin constienta de ea. Poate din afara poate parea ca unii oameni fac un milion de lucruri in fiecare zi, dar nimeni nu stie cu adevarat ce este in spate. Poate acei oameni au un partener/partenera care se ocupa cu totul de copii sau de casa. Poate dorm doar 5 ore pe noapte si acumuleaza oboseala care la un moment dat va iesi la suprafata. Poate au un job care nu ii solicitata, si se ocupa intre timp si de alte proiecte. My point este ca nimeni nu e superman sau wonderwoman, iar ziua are cate 24 de ore pentru fiecare. Si este important sa alegi ce faci cu orele astea pentru obiectivele importante pentru tine! Ce anume te motiveaza pe tine este important, nu pe altii. Iar ca sa descoperi asta te ajuta mult disciplina autoreglarii….
