Ce rece a fost la Reci

Suna alarma insistent si imi zgarie urechile. Ii adresez in cap niste cuvinte pe care nu le reproduc aici, dar suficient cat sa va dati seama ca nu eram deloc fericita sa ma trezesc! Este 6 dimineata si urmeaza sa mergem la concursul de la Reci, primul meu triatlon sprint (oricum deja sunt toate „primele”, anul acesta par sa gust din toate experientele triatlonului inafara de IronMan).

Ma ridic din pat si ma simt ca batuta: am facut ieri 60km pe bicicleta, un fel de „ingrasat porcul in ajun”, ca sa imi spal pacatele cu lipsa de antrenamente din ultimul timp. A fost o idee proasta, evident, cine face un antrenament lung inaintea unui concurs scurt si intens?!! La momentul respectiv insa mi s-a parut o idee buna, iar tura a fost atat de frumoasa, incat nu ma mai saturam.

Daca la Brasov mi s-a parut frig, la Reci este muuuult mai frig, numele localitatii isi respecta intru totul denumirea! Ah, evident ca si apa este rece, ceea ce inseamna ca se inoata cu neopren. Suuuper, va fi prima data cand inot cu neopren in concurs. Nu inotul in sine este problema, ci intratul si iesitul in aceasta camasa de forta din material flotabil. Costumele sunt atat de stramte incat dureaza vreo 10 minute sa il iau pe mine si vreo 5 sa ies din el, mai ales ca sunt si ingrozitor de scumpe si nu pot trage ca nesimtita de el, trebuie sa am grija ca sa nu il rup.

Gata echipati

Startul este dat de un arbitru international, primul start serios pe care il vad la noi in tara. Alergam cu totii sa intram in apa, si da-i cu inotul, si lupta, si da-i. Cei 750 de metri ar trece mai repede daca nu ar fi atat de rece apa. Imi ingheata talpile de la picioare in timp ce dau din vajnic din ele. O vanez pe o fata din fata mea si imi propun sa o depasesc. Saraca e fara neopren, si are buzele vinete, dar inoata mai bine decat mine. Ies in sfarsit din apa chiar in spatele ei, si incep sa scot neoprenul din mers. Acum, sportivii profi scot neoprenul pana la brau pe drumul catre tranzitie, iar o data ajunsi acolo dau elegant din picioare si pare ca iese singur costumul de pe ei. La mine a fost ceva de genul asta:

OMG, I survived!!!

Reusind sa evadez din costumul de forta, pornesc pe bicicleta in urmarire. Vreau sa o depasesc pe Dana, care desi a iesit din apa in spatele meu, s-a eliberat mai repede din neopren si acum e la 100 de m inainte. Ma cam dor picioarele dupa tura de ieri, decid sa merg un pic mai lejer la inceput si sa recuperez dupa. Nu stiu ce a fost cu mine de am gandit asa, ma comportam de parca aveam un Half Ironman inainte, nu un sprint, unde viteza e cruciala de la inceput pana la sfarsit. Ma ajunge din urma o tipa cam la 40+, si ii propun sa mergem impreuna la plasa, este un vant teribil pe anumite portiuni. La inceput pornesc eu inainte si ea la trena dupa mine. Incerc sa fac un schimb dupa un kilometru, dar viteza cand e ea in fata e mult mai scazuta. Asa ca reiau locul de spargator de vant si trag. Dana s-a mai distantat un pic, asa ca hai, hai, hai!

Cu urmaritoarea mea dupa mine

Picioarele mele parca au mancat ovaz. Nu fac nimic din ce le spun, iar jumatatea superioara a corpului se cearta cu cea inferioara. Dialogul este „Haide, hai o data, mai cu forta, mai repede”, insa picioarele raspund doar „Meeh, suntem obosite!” Le chinui sadic cu cateva sprinturi, ma enerveaza tipa din spate, si daca tot nu duce trena si ea, macar sa o las in urma. Insa se tine ca scaiul de mine!

Ma dau jos de pe bicicleta cu cele mai gelatinoase picioare pe care le-am avut vreodata. Acelasi dialog mental se deruleaza intre cap si picioare, pana imi dau seama ca this is it. Atat poate duce corpul astazi, nu am de unde sa ii cer mai mult, a fost prostia mea ca am iesit la antrenamentul de ieri. Sunt suparata, chiar foarte suparata pe mine. Ma intrece si tanti de la ciclism, si imi zic inciudata ca are picioarele fresh dupa ce a stat toata cursa in trena mea. Dar asta e, prostia se plateste, si eu am mers ca un berbec fara sa ma gandesc la ce o sa imi ramana in muschi pentru alergare. E funny sa imi iau lectia asta dintr-un sprint, dupa ce in cursele lungi mi-am dramuit atat de bine efortul!

Alerg in ritm de jogging pana la finish. M-am decis sa ma bucur de ultimii 2 km de alergare, si sa ii tratez ca pe un recovery run. Toata lumea trece pe langa mine, dar nu mai imi pasa. I throw in the towel…