Scriu articolul acesta pe canapeluta rosie din biroul meu cozy, de la sediul unde lucrez. De fapt am venit aici ca sa compun niste mailuri, dar m-a lovit inspiratia. Ok, nu chiar inspiratia, ci durerea cand mi-am ridicat picioarele sa mi le intind pe masuta din fata canapelei. Le simt ca de gelatina, sentiment constant in ultimele doua saptamani 🙂
Inainte era un fel de sentiment de mandrie cand plecam de la un workout cu o febra musculara, ca si cum asta ar insemna ca mi-am facut treaba bine, am muncit muschii aia. Dar din momentul in care am crescut orele de antrenamente pe saptamana am inceput sa ma simt ca o babuta anchilozata. Ma lamentez mereu prin casa, si il oblig pe Alex sa imi maseze diverse parti oropsite ale corpului. Ok, daca vrei sa stii cum se simte sa ai un job si o pasiune in care esti ambitioasa, check this out:
– picioare obosite dupa antrenamentele de bike (cele mai lungi). Rezulta un fel de mers cracanat pe tocuri, not pretty.
– febra musculara killer la muschii abdominali dupa functional training (sper ca dupa ce ma mai obisnuiesc cu antrenamentul acesta o sa mai treaca)
– ma doare fundul (dupa orele de intensitate pe bike). Da, fundul, ok? Am mai intrebat si la altii si se pare ca sunt singura care are febra musculara la fund. Sa nu imi ziceti ca din cauza ca e mare! 😀
– oboseala, oboseala, obo……. zzzzzzzzz. Huh? Sunt treaza!!!
Ieri am clacat, dupa o zi de luni in care m-am simtit super Wonder Woman. Am muncit 8 ore snur, am mers direct de la birou si am facut o ora de bike si una jumate de inot. Basca am terminat de citit o carte, am gatit ceva bun pentru mine si Alex, si am reusit sa fiu la ora 11 in pat (e mai greu decat ai crede!). M-am simtit foarte mandra, desi nu am avut nici macar un minut de respiro, si asta nu e ok. Stii treaba aia cu a fi versus a face? Mda, nu prea as spune ca imi iese! De fapt, cand clachez si nu merg la antrenamente ma simt super vinovata, de parca chiulesc de la scoala sau job. Stiu ca nu e sanatos, vorbeam despre asta si cu Andreea, o amica “suferinda” si ea de virusul triatlonului, dar se pare ca nu ne putem stapani. Suntem niste femei workoholice si over achievers!
Solutia? Pai nu stiu. Momentan nu vad nimic realist de a se schimba in acest iures. Refuz sa mai imi trec ceva pe “to do” list, si singura chestie la care vreau sa am grija sunt cele 8 ore de somn. Parca parca as strecura si un power nap din cand in cand 🙂
