Am participant weekendul trecut la editia a 3-a a Festivalului de Sport Montan Sacele, si mi-a placut atat de mult experienta, incat a fost musai sa pun un articol pe blog despre ea!

Ce este Festivalul de Sport Montan Sacele

M-am inscris foarte spontan la Festival, la sugestia Biancai Paunescu (care este si coordonatoarea proiectelui). Mi-a promis provocari si aventura, si am avut parte de ele din plin, asa ca ma bucur ca i-am urmat sugestia 🙂 Conceptul festivalului este de mai multe probe sportive, care se desfasoara pe parcursul celor 3 zile, iar participantii pot strange puncte de la fiecare proba in parte. Printre probe se ragasesc parapanta, orientare, mountain bike, trail running, vertical running.

Desi este octombrie, si final de sezon, eu de abia incep sa imi reintru in forma. Mi-am petrecut peste doua luni in vara cu accidentari sau probleme de sanatate, si practic sezonul meu a fost inexistent. Acum ca ma simt mai bine si m-am reapucat de antrenamente, am nevoia sa imi testez un pic limitele in curse. Daca bonus primesc si peisaje frumoase in natura, sunt cu atat mai fericita! Asa ca m-am inscris la doua probe: MTB sambata (20 km), si trail running duminica (15 km). Suna chiar chill pentru distantele cu care sunt eu obisnuita, doar ca am uitat ceva: oamenilor astora de la munte la place sa bage urcare. Muuulta urcare 😀 😀 😀

Cursa de MTB de la Festivalul de Sport Montan Sacele

Sambata am ajuns la startul de la mountain bike cu ceva emotii. Nu am avut mi-am facut timp sa ies pe MTB inainte de cursa, si a fost prima data cand m-am dat pe bikeul asta in ultimii doi ani. Sa nu faceti ca mine!!! Luati bike-ul si dati-va pe un traseu usor, inainte sa trebuiasca sa va urcati in cuca macaii pe el 🙂 Traseul de 20 km are 1000m diferenta de nivel, impartita pe 5 urcari. M-am tot uitat la graficul cu elevatia inainte de cursa, si my system does not compute! Cum nene, O MIE de metri pe 20 km? Pai half ironmanurile grele sunt cu 1000m pe 90km 😀 Ca sa va dati seama de punctul meu de referinta!

Profilul traseului, din Garmin: cu verde elevatia, si rosu hear rateul!

Deci cursa mea a fost ceva de genul acesta: am pedalat un pic, am facut push bike mult, si am stat de vorba cu oamenii din jur. Quite fun! Cand aveam portiuni cat de cat fara obstacole, pedalam bine si luam avans. Cum aparea o zona cu denivelari sau radacini, cum mergeam ca un melc! Iar la coborari, oh boy, nu vreti sa stiti! Spre rusinea mea m-am dat jos de pe bicicleta pe o mare parte din ele JJ Asta e, skillurile de MTB nu sunt deloc acolo, poate mai ies si eu cu bicileta pe la munte ca sa imi aduc aminte cum se merge pe off-road!

Am terminat cam in 2ore 30 minute, cu picioarele absolut gelatina de la atata impins la bicileta! Dar sincer, a fost atat de misto tot traseul, ca l-as repeta cu mare drag. Eram toata un zambet la finish, nu stiu cat la suta pentru ca terminat cursa, si cat la suta ca am supravietuit traseului 😀

Bunloc Trail Running

A doua zi, duminica, am luat startul la proba Bunloc trail running, versiunea scurta de 15 km. Mai era si optiunea de 30km, pentru cei mai temerari. Eu fiind obisnuita cu alergatul pe sosea, am zis sa fiu cuminte, si sa incep cu versiunea scurta, fiind primul concurs de trail running la care particip EVER. Si acolo am avut 700m diferenta de altitudine, pe doua urcari. Imi simteam picioarele foarte jeleu dupa ziua precedenta, asa ca m-am pus frumos in spate la start, si am zis ca alerg in ritm mai slow, mai ales ca stiam ca voi avea ceva de urcat. Am luat cursa mai mult ca un experiment sa vad cu ce se mananca genul acesta de concursuri. Quite a few differences fata de sosea, sa va spun sincer!

In primii doi kilometri am alergat, eram inca pe asfalt asa ca ma simteam in elementul meu. Pe la km 3 a inceput urcarea, iar de la km 4 am intrat pe “munte”. Si aici mi-am pus intrebarea de ce ii zice trail running? Let me tell you, la mine nu a fost running vreo 3 km, cat a avut prima urcare de pe traseu. Am facut “trekking agresiv”, cum ii spune Alexandra State. M-am trezit pe urcare ca sunt pe langa doua fete, si m-a prins spiritul competitiv. Am accelerat, cu gandul sa le depasesc si sa ma detasez de ele. Am reusit sa le depasesc, iar fix 1 minut mai tarziu mi-au murit “motoarele” (adica picioarele). Si m-au depasit la loc domnitele! Partea buna a acestui spirit competitiv este ca mi-a dat o preocupare in timpul urcarii, si m-am concentrat pe a merge cat mai repede, eu le depaseam pe fete, ele inapoi pe mine, si tot asa!

Pana am ajuns in puctul de alimentare de la km 5, unde m-am infipt in bunatatile de pe masa. Am simtit nevoia sa imi trag suflul, dar intre timp fetele mele au plecat, asa ca m-am mobilizat si eu sa mananc repede un gel, si sa beau 3 pahare de apa (sete mare!). Ghici ce? Traseul se continua tot cu urcare!!!! 😀

Profilul cursei din Garmin: acel dip in HR este cand am stat in punctul de alimentare 🙂

Cu picioarele in flacari am tot tras pe urcare, nu mai simteam ca sunt chiar asa de gelatina ca la inceput, ci chiar ca prind un pic de forta. Mai sa fie! Am inceput chiar sa depasesc niste concurenti, cred ca gelul acela si-a facut treaba bine! Iar la un moment dat am inceput sa simt ca pot chiar sa alerg, si mi-am dat seama ca traseul incepe sa coboare! YU-HUUUU!

La coborare stau clar mai bine decat la urcare, doar ca trebuia sa tin minte sa am grija sa nu imi rup gatul 🙂 Nu parea a fi ceva tehnic, doar ca pur si simplu nu sunt obisnuita sa cobor pe off road, cu pietre umede, frunze si radacini sub talpi. Am alergat in pantofii On Cloudventure, pe care ii am de 6 luni de zile, dar abia acum am ajuns sa le apreciez adevarata valoare. Au o aderenta super buna, si dupa ce am vazut ca tine treaba, mi-a dat curaj sa alerg cu viteza pe coborari.

Pe coborari m-am simtit ca un copil la joaca! Just SO MUCH FUN! Evident ca la un moment a venit din nou urcarea, si de data asta picioarele chiar au protestat rau cand am incercat sa trag. Mmm, se pare ca mixul de up and down trebuie antrenat, it’s a leg killer! Pe ultimii kilometri am ajuns sa sap destul de adanc dupa resurse ca sa pastrez ritmul. Deja mi se parea ca nu imi mai controlez prea bine picioarele, si chiar resimteam oboseala si in muschi si in respiratie.

Asa ca m-am bucurat tare mult cand am reintrat pe asfalt si mi-am dat seama ca urmeaza sa ajung la FINISH. Voluntarii de pe drum ne incurajau asa frumos, ca mi-au dat aripi pe ultima parte, si am trecut linia de finish pe un val de endorfine!

Inca zambesc cand ma gandesc ce weekend fain am avut la Festivalul de Sport Montan Sacele! E de pus pe lista de MUSAI pentru anul viitor, peisajele sunt superbe, traseele provocatoare, voluntarii minunati, iar vibe-ul este foarte fain 😀

Un multumesc special fotografilor de la fisheye.ro, care ne-au surprins asa frumos, chiar si cand ne chinuiam, toate pozele din post sunt datoria lor 🙂