A venit momentul mult asteptat! Mai este mai putin de o saptamana pana la Ironman 70.3 World Championships, si o petrecem pe toata in Mont Tremblant. Cu ocazia asta ne obisnuim si noi cu traseul, si ne facem ultimele antrenamente in conditiile pe care le vom avea si in concurs.
Culmea este ca am avut o experienta nasoala la inceputul calatoriei, si aproape incepusem sa regret ca nu am ramas acasa! Desi sunt mare fana a calatoriilor, si nu ma deranjeaza nici distantele lungi, nici experientele un pic dubioase care vin la pachet cu drumurile peste mari si tari, de data asta mi s-a umplut paharul. Am avut parte de tot ce poate fi mai rau la un drum lung:
- Biletul de avion al lui Alex era mai complex si agentia tot lucra la el, si abia pe ultima suta de metri am aflat ca nu ne poate pune pe acelasi zbor. Asa ca am fost nevoiti sa zburam separat 12 ore, si sa ne intalnim abia in Detroid!
- Eu am avut bilet luat cu Air France, dar zborul pana la Paris cu Tarom. Cel mai oribil client service, de la inceput pana la sfarsit! Atitudinea scarbita si comunista a tuturor angajatilor, de la serviciul de bagaje, la ghiseul de bilete pana la stewardese. Plus am fost nevoita sa platesc dublul pretului pentru transportul bicicletei, 200 euro. Am verificat pe site-ul Air France, scrie foarte clar 100 euro, dar nu conteaza, din cauza ca am zburat pana la Paris cu Tarom, ei sunt cei care impun pretul.
- Dupa ce am platit toti banii astia m-am trezit la destinatie ca bagajul meu nu a ajuns! Minunat….
- Cand am ajuns in Montreal, la ghiseul de inchirieri masini nu ne-au acceptat cardul, pentru ca cititorul lor nu il procesa. Era 9 seara si noi trebuia sa ajungem la 120km de Montreal, cu o masina pe care nu o aveam. Hmmmm!
Pe de alta parte, tot inceputul dubios a fost compensat de experienta minunata pe care am avut-o aici in urmatoarele zile. Am fost foarte placut impresionata de oamenii pe care i-am intalnit de cum am ajuns in Canada. Incepand cu ghiseul de vize si pana la angajatii de la bagaje pierdute, toata lumea a fost extrem de draguta si de amabila cu noi. Toti incercau sa faca ceva ca sa ne simtim bine-veniti, si sa ne ajute. Si cam asa ne-am descurcat cu tot ce era nevoie:
- Am vazut din intamplare un microbuz care incarca cutii de bicicleta in aeroport, si cand le-am povestit ce am patit cu inchirierea masinii, s-au oferit sa ne duca ei in Mt Trembland. Era tot o masina cu triatlonisti veniti la Campionatul Mondial 🙂
- La hotelul la care ne-am cazat au sunat si au verificat situatia bagajului, si ne-au asigurat ca Queen B va ajunge safe and sound a doua zi, direct la hotel.
- Am profitat de ziua fara bicicleta si ne-am plimbat prin imprejurimi! Am descoperit un centru de antrenament pentru Ironman, deschis toata vara. In Mt Tremblant se organizeaza 3 evenimente anuale din circuitul Ironman: un half, un full ironman, si un triatlon olimpic. Iar anul acesta se adauga si cireasa de pe tort care este campionatul mondial.
- Tot orasul este plin de bannere cu ironman, si cu mesaje de sustinere si intampinare a sportivilor. Iar oamenii sunt foarte primitori, si curiosi sa afle din ce tara venim, si sa ne felicite pentru ca ne-am calificat si participam la mondiale.
Traseul concursului este unul provocator, am explorat fiecare proba in parte, si sigur nu va fi usor. De altfel au modificat traseul de alergare de la Half-ul care se tine de obicei aici, din cauza ca era plat, si nu parea suficient de dificil pentru un campionat mondial 🙂 Asadar, ne delectam cu urmatoarele probe:
- Inot 1900m, in lac, aprox 18 grade temperatura apei. Sper sa nu se racoreasca, pentru ca deja e destul de brrr! si am avut niste ploi in ultimele zile.
- Ciclism, 90 km cu 900m diferenta de nivel pozitiva, 1800 totala. Interesant la traseu este ca tot e valonat, cu urcari si coborari. Nu este nici o sectiune in care sa iti spun “gata, aici am terminat cu urcarea”, tot up and down, and up and down. Eu personal nu sunt obisnuita cu trasee din acestea, si mi s-a parut mai dificil decat daca as fi avut una sau doua urcari mari, dupa care plat si/sau coborare.
- Alergarea, 21 km, cu 350 m diferenta pozitiva de nivel, 700m totala. Aceeasi poveste ca si la ciclism, tot valonat cu succesiuni de urcari si coborari. Este killer pentru picioare!!
Am facut antrenamentele de volum pe fiecare proba, si acum mai am 3-4 antrenamente usoare, cat sa imi tin muschii si sangele in miscare zilele urmatoare. Am emotii cu vremea, caci am avut niste ploi destul de puternice, si tot incerc sa ma conving ca apa din lac nu este prea rece. Deh, am si eu piticii mei! Am povestit cu doua britanice pe la 50 de ani, care spuneau cat de calda li se pare apa 🙂
Sperante pentru ziua cursei: sa nu fie apa prea rece, preferabil fara ploaie la ciclism, si sa termin in prima jumatate la age grupul meu. Sunt 180 si ceva de triatloniste in categoria 30-34 ani, cele mai bune din lume, asa ca va fi o concurenta acerba!
